"Ireversibilitatea timpului" (...) 211

Efemeritatea vieții, de fapt, această realitate ne însoțește tot timpul, dacă luăm în considerare că este tranzitorie în această lume, experiența actuală este trecătoare (...).

Timp absoarbe un univers de situații, care constituie o "elită" ceva ce se deosebește de anumite liste de situații, ci o preocupare stă la baza modul în care acest lucru efemere "timp rapid".

Este această percepție că individul trăiește întotdeauna această dilemă (...), similitudinea unui văl care acoperă acest adevăr absolut, care este efemeritatea vieții.

Specia umană identifică această dramă ireversibilă, pentru că în fața acestei realități, care este viața trecătoare, avem, ceea ce limitează în mod inevitabil, întregul eveniment de timp X, astfel încât totul este la fel de relativă (...).

Life include o serie de dificultăți, mai ales atunci când persistă o mulțime de negativitate ", în tot ceea ce se face."

Disconfortul, amărăciune și descurajare, face chiar mai reală această perspectivă asupra vieții "ca trecătoare și efemere, ea tulpini înțelegere.

În cazul în care într-adevăr, în valoare sau nu contracara toate aceste rezultate negative, să continue în căutarea pozitivitatea vieții, cu toate acestea, știind chiar că este efemer.

Este în principal pentru acest instinct rezidual, care acționează în mod inconștient și nu prevalează acest design pentru continuitatea sa.

În timpul în care trăim într-un mod unic ne dorim sa-tinta este "de a trăi o viață", este unul și indivizibil.

Cu toate că acesta conține, cu avansuri și eșecuri, dar care exprimă aceeași cale pe care direccionamos, pentru a continua cu "calea cea dreaptă".

Acest lucru asertivitatea cu viața, care este necesară pentru a trăi, a fost garantarea acestei condamnări, în plus față de jena relativității vieții, în timp ce existența fizică, de a trăi "viața materială".

Astfel, este imperativ, deoarece conditionat pentru a trai durata de viață, care poate fi X sau Y, care variază în mod natural de la individ la individ.

O dată, omenirea, în general, este constituit în mod organic de corp materie, perisabile, iar individul particular de aceeași specificitate, depuse pentru a trăi o "lucruri de viață".

 Când "cineva" încetează să trăiască, stins în mod natural, care rezultă din insuficiența de organ, care sunt formate ca existența fizică, pentru a trăi această "viață și materiale de viață pământească."

Cunoscând existența materială, că individul se face în mod organic, acest proces în sine evoluează ca un sistem în care în mod inevitabil, este integrat.

Ajunge la subconstientul tau, de altfel, este latentă (...) această realitate, prin inerentă "condiției umane" sale, a prezentat condițiile naturale în care descompunerea organică este un fapt.

Pentru că este format în mod organic această chestiune, dispariția lui este inevitabilă, ceea ce înseamnă că nu mai trăiesc ca existență fizică legată de "viața materială".


Așa că discursul nostru a căutat direcția exactă pentru a lăsa câteva considerații pe tema "ireversibilitatea timpului." Antonio Cardoso