"Ireversibilitatea timpului" (...) 395

Viața pe care o trăim este obiectivă pentru că înseamnă o realitate (...), o persoană impusă A, B sau C, în care formăm omenirea.

Deoarece viața este implicită în umanitate, cu scopul pe care dorește să-l atingă, și anume acela de a atribui fiecărei persoane, ca existență fizică, îmbrăcați cu un corp-materie.

Condiționat la o anumită "durată de viață", având în vedere longevitatea sa care se va potrivi, o durată mai lungă de viață sau nu.

Este percepția "adevărată" deoarece viața (...) există, de fapt, mai ales prin semnele sale vitale.

Cu toate acestea, are un principiu, ca concepția "cineva" și sfârșitul său, care este stins ca materie, pentru că încetează să mai trăiască.

De fapt, în această existență fizică, îmbrăcați cu un corp material, bărbații și femeile își exprimă identitatea.

Indică ceea ce sunt, ei muncesc, au pretenții, dorințe și dorințe, dar au, de asemenea, frustrări, dezamăgiri, dezamăgiri, provocate de sentimentul dezgustului sau deziluziei.

Astfel, precaritatea vieții materiale pe care o trăim este vizibilă, pentru că nu trăiește întotdeauna.

Condiția impusă a vieții este acest spațiu global actual în care unul este introdus în legătură cu un anumit "timp de viață".

Într-adevăr, "durata vieții" este asemănarea unei permanențe materiale-viață, pe care "o" trăiește ca o existență fizică, într-un corp-materie perisabilă.

De fapt, această condiție este subordonată speciei umane care trebuie să trăiască o "viață materială".

Caracterizat în generalitatea sa, în care toți oamenii sunt supuși, este o consecință ireversibilă.

În consecință, și urmând discursul nostru cu privire la "ireversibilitatea timpului", lăsăm câteva considerații suplimentare. António Cardoso